Așteptările de la viață

Cum ne-am trăi viața fără așteptări? Ar fi plină de surprize plăcute, sau ar fi monotonă și lipsită de sentimente? Eu am așteptări, cam pentru orice fac, în legătură cu orice persoană vorbesc și nu în ultimul rând, de viitor.

Sentimentul când cineva nu se ridică la nivelul așteptărilor e, groaznic. Ți se înmoaie mâinile, umerii îți cad o dată cu privirea, ai lăsa totul și ai pleca. Dar ești prea bun și mai dai o șansă, pentru că simți că se poate mai bine, că se poate mai mult. Așteptările înseamnă speranță, speranța o avem toată viața și murim cu ea.

De ce trebuie să avem așteptări? Se presupune că suntem ființe raționale, deci ar trebui să scoatem din ecuație asemenea lucruri și să ne gândim care e cu adevărat șansa să se întâmple acel ceva. Doar se presupune. Toți vrem să fim surprinși și să surprindem. Unii nu se lasă surprinși, alții nu pot fi surprinși, dar în general sperăm la ceva neașteptat și bun. Sau o fi doar lenea de a ne gândi la toate posibilitățile? Eu încă nu știu. Nici nu e o oră bună de filosofie pe tema asta.

În ultima vreme, de prin 94, nu am mai fost surprins în mod pozitiv de prea multe ori, lumea care mă înconjoară ori îmi vrea răul, ori ignora existența mea. Mie îmi place să surprind persoanele care îmi plac, de aceea nu prea suprind. Era un banc, la naștere am fost atât de surprins de lumea asta, încât nu am vorbit un an jumătate. Cred că eu am fost mai surprins, nu am început prea repede, dar nici nu cred că simțeam nevoia să mă exprim prin cuvinte. Ce să spun, nevoi și probleme? Mama și tata nu era nevoie, erau cu mine tot timpul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?